Sistemele ergonomice
Cum arată un sistem de purtare ergonomic?
Fie că este vorba de un un wrap, sling, mei-tai, wrap-tai sau SSC (soft structured carrier), acestea sunt ergonomice deoarece copilul își păstrează forma naturală a colonei (forma de C) și picioarele sunt poziționate in forma literei M (fundulețul vine mai jos de genunchi), greutatea copilului este distribuită uniform pe umeri, spate și talie.
Wrapul elastic:
• este potrivit chiar de la naştere, inclusiv pentru bebeluşii mici sau prematuri. Se poate folosi până când copilul are 20 de kg.
• se potriveşte oricărui adult purtător.
• nu e necesară ajustarea legăturilor când poziţionaţi copilul; întâi se face legătura, abia apoi se pune copilul.
• distribuie greutatea bebeluşului uniform pe întreg spatele purtatorului şi pe umeri, fiind astfel foarte comod şi uşor.
• nu există puncte de presiune nici asupra purtătorului, nici asupra bebeluşului, aşa că el poate fi purtat chiar şi toată ziua.
• este compact şi ocupa puţin spaţiu.
• se poate folosi într-o multitudine de poziţii şi lagături.
• imită perfect uterul.
• e multifuncţional, poate fi folosit şi pe post de saltea de înfăşat, pătură, pernă.
• permite alăptarea discretă.
Wrapul neelastic (tesut):
Singurele deosebiri faţă de wrapul elastic descris mai sus sunt:
• acesta se poate folosi mai uşor pentru copilaşi mai mari, le susţine mai bine greutatea, şi nu se balansează la fiecare pas, deci e mai comod şi pentru persoana purtătoare la copilaşii mai mari.
• se pot folosi mai multe poziţii, inclusiv purtarea în spate.
• e mai greu de folosit cu un bebeluş mai mic (care încă nu îşi susţine bine capul şi spatele) decât wrapul elastic, pentru că acest wrap se poziţionează pe corp în timp ce vă ţineţi copilaşul în braţe.
Slingul cu inele:
• este potrivit de la naştere şi până când copilul e mare (~18 kg)
• se potriveşte oricărui adult
• este compact şi ocupă puţin spaţiu
• este multifuncţional, poate fi folosit şi pe post de pătură sau saltea de schimb
• ajută la alăptarea discretă
• copilul se poate poziţiona în faţă, burtică pe burtică, sau pe şold, de unde va avea cea mai bună panoramă asupra lumii dintre toate mijloacele de purtare.
• slingurile cu inele se pot regla mai corect pe toata lungimea coloanei vertebrale şi pot susţine şi capul, spre deosebire de slingurile fixe.
• este foarte util în perioadele în care copilul se cere des jos, şi astfel scăpaţi de a căra cu dumneavoastră un cărucior pe care să-l împingeţi gol.
• se poate alăpta foarte discret cu ajutorul lui
Slingul fix – Pouch-ul
• este potrivit din jurul vârstei de 4 luni şi până când copilul e mare
• este pe mărimi, deci e posibil ca părinţii să aibă nevoie de două slinguri diferite
• este cel mai uşor şi mai compact mijloc de purtare
• se poate poziţiona copilul în faţă pe burtica mamei sau pe şold
• este foarte util când copilul se cere jos des, mai ales că nu trebuie reglat nimic
• este cel mai uşor de folosit mijloc de purtare
Mei-Tai-ul
• este potrivit de pe la 4-6 luni, de când copilul îşi poate ţine singur spatele
• copilul se poate poziţiona şi în faţă, şi în spate, şi pe şold.
• greutatea copilului se distribuie pe ambii umeri, deci e un mijloc de purtare foarte comod chiar şi pentru cei cu dureri de spate.
• marimea este universală pentru purtător. Iar dacă bebeluşul e prea mic, se poate îndoi materialul de la spătar în jurul centurii din talie.
• legăturile finale se fac cu copilul susţinut în braţe
• se poate alăpta foarte discret cu ajutorul lui
Wrap-Tai-ul
Este o combinatie intre mei-tai si wrap. Arata ca un mei-tai, dar este confectionat din material de wrap tesut cu bretele din wrap. Astfel, in functie de producator si modul de croiala, poate fi potrivit inca de la 1 luna. Se monteaza ca mei-taiul si are aceleasi beneficii.
• copilul se poate poziţiona şi în faţă, şi în spate, şi pe şold.
• greutatea copilului se distribuie pe ambii umeri, deci e un mijloc de purtare foarte comod chiar şi pentru cei cu dureri de spate.
• marimea este universală pentru purtător. Iar dacă bebeluşul e prea mic, se poate îndoi materialul de la spătar în jurul centurii din talie.
• legăturile finale se fac cu copilul susţinut în braţe
• se poate alăpta foarte discret cu ajutorul lui
Soft Structured Carrier (SSC)
• se pot folosi de la o anumită greutate (7 kg) sau o anumită vârstă (3-4 luni), până la aproximativ 20 kg. Unele au accesorii care fac posibilă folosirea de la naştere, dar trebuiesc folosite cu precautie deoarece sansele ca bebelusul sa fie asezat incorect sunt foarte mari.
• copilul se poate purta în faţă şi în spate. Unele au şi posibilitatea plasării pe şold.
• pentru purtător acesta este cel mai comod mijloc de purtare (deşi wrapul este cel mai sănătos si ergonomic, în care greutatea copilului se simte cel mai puţin, SSC-ul are avantajul folosirii mai facile): este uşor de folosit, este uşor de scos şi de pus bebeluşul în el, chiar dacă se cere des jos, greutatea este distribuită egal pe bretelele întărite de pe umeri şi pe centura din talie
• se poate alăpta foarte discret cu ajutorul lui
• mărimea este universală, se potriveşte oricărui părinte şi oricărui copil.
In functie de firma producatoare SSC-ul se poate folosi de la nastere, 3-4 luni sau 6 luni, in functie si de evolutia copilului. Chiar daca unele au inserturi pentru nou-nascuti sau reductor de punte, recomandarea ramane a se folosi dupa varsta de 4-6 luni deoarece nu pastreaza forma naturala a coloanei copilului sau pot incomoda la picioruse.
Voi enumera in ordine alfabetica toate SSC-urile de pe piata romaneasca: Boba, Bondolino, Bumbo, Emeibaby, Isara, Lenny Lamb, Liliputi, Luna, Mamira, Manduca, Marsupi, Napbag, Tula.